Se poate întâmpla ca unii dintre invitați să se gândească să facă mirilor o surpriză la nuntă. Ar fi bine ca aceste surprize să se discute cu trupa care va asigura muzica, din simplul motiv că înaintea evenimentului mirii împreună cu trupa stabilesc un desfășurător al evenimentului, în funcție de orele de intrare ale felurilor de mâncare, de succesiunea anumitor momente tradiționale sau ale unor surprize ale lor, ale mirilor, pentru invitați.
Improvizațiile în aceste cazuri nu sunt foarte inspirate. Să ne gândim cum ar fi ca nașii să gândească o surpriză, prietenii din facultate ai mirilor alta, sora miresei alta. Numitele surprize vor ajunge acolo poate pe timpul servirii mesei, poate toate deodată etc. Se crează o tensiune inutilă de care mirii nu au nevoie.
Să luăm cazul particular al invitării unui solist celebru care să cânte pentru miri două-trei melodii. De obicei lumea nu întreabă pe acest solist decât daca dorește și cât costă, foarte puțină lume întreabă ce nevoi tehnice are acest solist (microfon, amplificare etc), mizând pe faptul că tehnica există la trupă deja, nu-i așa? Ei bine, nu e chiar așa. Sigur, dacă trupa știe din timp și discută cu respectivul solist se ajunge, de obicei, la o înțelegere. Dacă acest solist sosește cu negative pe un memory-stick și dorește să se folosească de laptopul meu, e ok? Mi-l poate infecta, de ce aș accepta așa ceva? Microfoanele trupei sunt ale trupei, de ce ar dori aceasta să cânte cineva pe ele, știind cât sunt de sensibile și că e, până la urmă și o chestie de igienă? Dacă trupa știe aceste lucruri și le discută cu respectivul solist, lucrurile se rezolvă, se pot trimite negativele din timp fără risc, se poate veni cu un microfon de rezervă etc. Nu există nu se poate, doar că e bine să fie știute din timp pentru a evita momente de pregătire, de discuții acolo unde trebuie să meargă totul șnur, cu multă bucurie.
Noi vă dorim doar surprize plăcute!