Dj sau trupă?

Ştim cu toţii cât de importantă este muzica pentru o petrecere de orice fel, dar mai ales pentru o nunți sau un botezuri, unde musafirii sunt de diverse vârste şi au gusturi muzicale diferite.

La prima vedere, din punct de vedere al bugetului, DJ-ul e mai convenabil, livrează absolut toate piesele pe care ţi le doreşti şi nu face pauză. Atenţie mare însă la echipamentele cu care acesta se prezintă, e posibil să trebuiască să închiriezi suplimentar sonorizare şi lumini, ceea ce modifică substanţial suma iniţială şi efortul tău de a le găsi. Mai trebuie să ştii că un DJ bun simte publicul, nu lasă să curgă un playlist la nesfârşit, urmăreşte fluxul de dansatori, vârsta lor şi intervine când e nevoie. Pare de bun simţ, însă am întâlnit cazuri în care mirii şi DJ- ul au alcătuit împreună playlist-ul, gândindu-se la toţi invitaţii. Totuşi lumea nu a reacţionat conform previziunilor iar DJ ul nu s-a prea priceput s-o dreagă. Pe bună dreptate invitaţii s-au întrebat de ce gazdele nu au lăsat pur şi simplu sa cânte radioul, ar fi fost acelaşi lucru.

O trupă, pe de altă parte, oferă interacţiune, contact uman, căldură, spectacol. O trupă simte publicul şi îşi poate schimba din mers direcţia, fără să se simtă. Senzaţia de viu, de sărbătoare, e oferită numai de o trupă, acei oameni cântă pentru tine, nu asculţi nişte înregistrări generice pe care le poţi auzi şi-n mașină, când mergi la serviciu.

De ce Trupa Othello? Pentru că noi oferim un pachet de servicii integrate, îţi asigurăm distracţia întrega noapte, venim cu tot ce e nevoie, bazându-ne pe experienţa de peste 20 de ani în lumea muzicală a liderului formaţiei, Othello (Florentin Milcof). Avem o trupă de oameni tineri, entuziaşti şi talentaţi, profesionişti, un DJ cu experienţă, care gândeşte un playlist complementar cu repertoriul formaţiei şi muzică instrumentală live pentru momentele în care invitaţii sunt la masă. Venim cu scenă proprie, instalație de sunet Yamaha de ultimă generație și lumini profesionale , toate operate de tehnicienii noştri pricepuţi, astfel încât să nu existe nici un fel de surprize neplăcute. Ceea ce ne face unici în România este posibilitatea de a vă oferi Cântecul Tău, o creaţie originală, cu versuri scrise special pentru şi despre tine, cu muzică originală, compusă, orchestrată şi interpretată pentru tine. Tot ce mai trebuie să faci tu, după ce ne-ai ales, este doar să te bucuri de petrecerea ta.

Share:

Leave a Reply

© 2023 Trupa Ohello | Toate drepturile rezervate